Astăzi am ajuns din nou în Ghimbav, la o familie pe care o avem în grijă de câțiva ani. O familie numeroasă, formată din părinți și șapte copii – cinci băieți și două fetițe – care trăiesc împreună în doar două camere mici, departe de condițiile pe care orice copil le-ar merita.
Spațiul este extrem de limitat, iar lipsurile se simt în fiecare colț. Dorm mai mulți în același pat, iar activitățile de zi cu zi – mâncatul, spălatul, odihna – se desfășoară în același loc. Cu toate acestea, în mijlocul acestor greutăți, am găsit o familie unită, copii cuminți și părinți care încearcă, cu resurse puține, să le ofere celor mici un trai cât mai bun.
Noi le suntem alături de ani de zile și încercăm, constant, să le oferim sprijinul de care au nevoie: alimente, haine, produse de igienă și cele necesare pentru școală. Astăzi, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, le-am dus pachete cu alimente, obiecte de igienă personală, haine și jucării. Bucuria din ochii copiilor și recunoștința părinților ne-au reamintit, încă o dată, cât de mult poate însemna un gest simplu pentru cineva care are atât de puțin.
Este important de menționat că cei mici se tem să apară în fotografii sau pe site, deoarece au fost ținta unor remarci răutăcioase din partea altor copii la școală. Din acest motiv, alegem să le respectăm dorința și să le protejăm demnitatea, chiar dacă asta înseamnă să nu putem arăta imagini din realitatea lor de zi cu zi.
Această familie are în continuare nevoie de sprijinul nostru. Împreună putem face ca viața acestor copii să fie puțin mai ușoară și să le oferim șansa la un viitor mai bun. Împreună transformăm puținul în speranță.